marți, 9 noiembrie 2010

Amazon cedeaza in fata Apple


Industria presei a bifat ieri o victorie in efortul sau de cucerire a internetului mobil. Retalierul american Amazon a anuntat ca le va oferi publicatiilor o cota de 70% din pretul de vanzare al editiilor digitale disponibile pe e-readerele Kindle, aliniindu-se astfel standardului 70/30 practicat de Apple.

Desi la prima vedere nu pare o victorie semnificativa, anuntul, care va intra in vigoare de la 1 decembrie, poate avea implicatii ample asupra presei electronice. Practica Amazon de pana acum, care isi oprea o cota mai mare din veniturile rezultate din vanzarile de presa, uneori de chiar 50%, aproape ca bloca accesul publicatiilor la audienta reprezentata de alte gadgeturi electronice decat Kindle.

Asta pentru ca Amazon, profitand de pozitia sa puternica pe piata cititoarelor electronice, "forta mana" editorilor, impunand clauze arbitrare precum interdictia de a semna contracte mai avantajoase cu alti competitori, precum Apple si al sau iPad. In caz contrar, publicatiile erau "izgonite" din reteaua Kindle.

 Un exemplu elocvent era The New York Times, a carui editie digitala pentru iPad era considerata extrem de saraca, comparativ cu oferta de pe website. Potrivit Gawker, explicatia, neoficiala, ar fi fost contractul cu Amazon care interzicea lansarea "unei versiuni similare mai ieftine pentru alt aparat rival".

Succesul urias de vanzari al iPad-ului, insotit de lansarea a tot mai multe modele de tablete electronice, pare sa fi schimbat balanta pietei, practica lui Steve Jobs, de impartire 70/30 a veniturilor pentru orice tip de continut (carte, muzica, jocuri etc), fiind adoptata de Amazon pentru a nu pierde teren, chiar daca sub forma unei explicatii de tipul  "mutarea face parte procesul continuu de imbunatatire a serviciilor noastre".

Principalul castigator este considerat Apple, care si-ar putea mari considerabil oferta de publicatii pentru iPad, scrie Electronista. Am putea vedea chiar in curand mult-discutatul stand virtual de ziare, daca nu in aceasta toamna, odata cu lansarea versiunii iOS 4.2, atunci la inceputul anului viitor. Serviciul ar fi similar celui folosit pe Kindle, cu actualizari automate ale celor mai recente editii, insa va beneficia si de avantajele tabletei - ecran color si suport pentru continut multimedia, in special video.

Share

Buzz this

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu